Menu Close

Injectare de acid hialuronic sau grăsime

Injectare de acid hialuronic, grăsime și toxină botulinică

Este un procedeu prin care se ameliorează aspectul ridurilor profunde ale feței, prin umplerea lor. Se poate folosi și pentru cicatricile deprimate (adâncite) ale feței. Efectul lor se amplifică prin asocierea procedurilor de întinerire (dermabrazie, peeling, laser). Injectarea îmbunătățește aspectul fetei în boli ca lupus eritematos, sclerodermie, atrofia facială Romberg sau după radioterapie; se mai folosește la mărirea buzelor.

Pentru umplere se poate folosi grăsimea proprie (avantaj – se folosește materialul pacientului) care se extrage printr-o lipoaspirație de mai mică amploare. Dezavantajul este că cea mai mare parte din grăsime (până la 80%) se absoarbe, aceasta necesitând ca fiecare injectare să se facă cu hipercorecție (să se injecteze mai mult volum decât este necesar pentru corectare) și sa se facă de mai multe ori până la obținerea rezultatului dorit.

Se mai poate folosi acidul hialuronic gata preparat, sintetic, care are de asemenea efect temporar (se absoarbe într-un timp mai lung decât grăsimea, 6-12 luni) necesitând repetarea injectării.

Toxina botulinică (în general numita botox) produce o întinerire a feței prin diminuarea ridurilor consecutiv parezei mușchilor a căror contractură produc aceste riduri. Efectul durează până la 3 luni. Are ca efect secundar o întinerire a pielii prin efect direct asupra acesteia, ceea ce se vede prin faptul că după mai multe injectări, intervalul de timp dintre acestea se mărește (reapariția ridurilor va începe după 4-5 luni). Un alt efect secundar este reducerea transpirației, de aceea se poate folosi pentru injectarea axilelor și palmelor la persoanele care transpiră excesiv (și în acest caz efectul este mai prelungit, 6 luni, uneori până spre un an).

Fotografii

Politica mea de confidențialitate îmi permite să vă arăt fotografii cu rezultatele postoperatorii doar la consultație. Nu expun aceste fotografii pe site și nu le trimit pe mail.