Calviția (“chelirea”) și alopecia localizată (prezentă unor zone fără păr) au cauze diferite, iar tratamentul nu se poate realiza la toate cazurile. Tratamentul chirurgical se face prin două metode: transplantul de păr si expandarea, ambele folosind pielea păroasă rămasă.
Transplantul de păr presupune recoltarea (tăierea) unei zone de piele cu păr (de obicei de la ceafă), care se împarte în mini-grefe (“insulițe”) de piele cu 1 până la 4 fire de păr. Acestea se “plantează” în zona ce trebuie reparată. Deoarece aceste grefe nu se pot așeza una lângă cealaltă sunt de obicei necesare cel puțin 2 operații de transplant, în a 2-a operație se completează spațiile rămase libere și se înlocuiesc firele pierdute. În câteva săptămâni de la operație, firele transplantate pot să cadă, dar vor crește din nou deoarece rădăcina lor rămâne.
Operația, fiind de durată, se face în anestezie locală combinată cu sedare intravenoasă. Ca și complicații sunt de menționat: sângerare, necroza (eșuarea) grefelor, infecția locală, formarea unor cicatrici inestetice.
Expandarea se face prin introducerea unui “balon” din silicon (în prima operație), sub pielea cu păr, care se umflă progresiv (prin injectare) și întinde această piele, iar cu excesul rezultat se înlocuiește (în a doua operație) zona cu deficit de păr. Dezavantajul este că necesita 2 intervenții chirurgicale la interval de 10-12 săptămâni cât durează umflarea “balonului”.